Cine are cele mai multe Champions League? Top Echipe & Jucători

Ce echipă a câștigat cele mai multe trofee Champions League și comparație între Real Madrid, Barcelona, Milan, Bayern Munchen și Liverpool. Plus topul jucătorilor care au pus mâna pe trofeu și comparație între Messi, Ronaldo, Maldini și Di Stefano.

Top echipe câștigătoare Champions League

Echipe Număr de trofee În ce ani au câștigat
Real Madrid  15 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017, 2018, 2022, 2024
Milan 7 1963, 1969, 1989, 1990, 1994, 2003, 2007
Bayern Munchen 6 1974, 1975, 1976, 2001, 2013, 2020
Liverpool 6 1977, 1978, 1981, 1984, 2005, 2019
Barcelona 5 1992, 2006, 2009, 2011, 2015
Ajax 4 1971, 1972, 1973, 1995
Manchester United 3 1968, 1999, 2008
Inter Milano 3 1964, 1965, 2010

Real Madrid este, așadar, cea mai titrată echipă din Europa în Champions League, cu nu mai puțin de 15 trofee câștigate. Boom-ul a fost la începutul competițiie, când a triumfat de 5 ori la rând, dar și în ultimii 10 ani, când a obținut 6 trofee!

Rivala Barcelona este la distanță foarte mare în această privință, cu numai 5 distincții, dintre care patru obținute cu Messi în echipă.

AC Milan este pe locul 2, cu 7 Cupe, dintre care 5 între 1989 și 2007, toate cu Paolo Maldini printre titulari.

UEFA decernează trofeul la festivitatea de premiere de după finală, iar acesta trebuie returnat cu cel puțin două luni înaintea următoarei finale. Forul european oferă apoi o replică mai mică a cupei, pentru a fi păstrată permanent. Echipelor care câștigă de trei ori la rând sau de cinci ori în total Liga Campionilor (fosta denumire era Cupa Campionilor Europeni) pot păstra trofeul original permanent.

Șase echipe au primit Cupa permanent

Șase echipe au primit trofeul permanent: Real Madrid (câștigătoare a primelor 5 ediții consecutive), Ajax (trei consecutive între 1971 și 1973), Bayern Munchen (trei consecutive între 1974 și 1976), Milan (după ce a luat al 5-lea trofeu în 1994), Liverpool (după al 5-lea din 2005) și Barcelona (a făcut 5 după finala din 20015).

Spania este țara cu cele mai multe trofee câștigate, 20, 15 de către Real și 5 de Barcelona. Urmează Anglia, cu 15 (Liverpool 6, Manchester United 3, Chelsea 2, Nottingham Forest 2, Aston Villa 1 și Manchester City 1. Italia are și ea 12: AC Milan 7, Inter 3 și Juventus 2.

Steaua București a câștigat în 1986!

Printre laureate, se numără și Steaua București (România), care a fost cea mai bunpă din Europa în 1986, când a învins-o cu 2-0 pe FC Barcelona, la Sevilla, după loviturile de departajare (a fost 0-0 dpă timpul regulamntar și prelungiri). Atunci, pe 7 mai 1986, Helmut Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor, cu 4 lovituri de departajare apărate!

Steaua a mai jucat și finala din 1989, pierdută categoric în fața celor de la AC Milan, cu 4-0.

O singură echipă din Estul Europei a mai pus mâna pe Cupă, anume Steaua Roșie Belgrad (Serbia), în 1991.

Top jucători care au câștigat Champions League

Jucător Trofee Cu ce echipe a câștigat
Paco Gento 6 Real Madrid
Luca Modric 6 Real Madrid
Toni Kroos 6 (5) Real Madrid (5), Bayern (1)
Dani Carvajal 6 Real Madrid
Nacho 6 (2)* Real Madrid
Cristiano Ronaldo 5 Real (4), Manchester United (1)
Karim Benzema 5 Real Madrid
Paolo Maldini 5 AC Milan
Casemiro 5 (4) Real Madrid
Gareth Bale 5 (4) Real Madrid
Alfredo di Stefano 5 Real Madrid
Juan Alonso 5 Real Madrid
Rafael Lesmes 5 Real Madrid
Marquitos 5 Real Madrid
Hector Rial 5 Real Madrid
Jose Maria Zarraga 5 Real Madrid
Isco 5 (4) Real Madrid
Marcelo 5 (4) Real Madrid
Costacurta 5 (3) AC Milan
Lucas Vasquez 5 (2) Real Madrid

*  – în câte finale a intrat.

Topul este dominat de jucătorii lui Real Madrid, cinci dintre ei având câte șase trofee la activ! Dintre ei, germanul Toni Kroos a luat doar 5 ciu Real și unul cu Bayern Munchen.

Rivalitatea dintre Ronaldo și Messi a fost tranșată și aici, ca și în Topul golgheterilor all time, de portughez, cu 5 trofee, 4 cu Real și unul cu Manchester United, Messi având doar 4, toate cu Barcelona.

Cele mai multe meciuri în Champions League le-a jucat portarul Iker Casillas, 181 (152 pntru Real Madrid și 29 pentru FC Porto). Urmează Cristiano Ronaldo, cu 174 de partide (101 Real, 55 Manchester United, 17 Juventus, 1 Sporting Lisabona), în timp ce Messi a bifat numai 163 (149 Barcelona, 14 Paris Saint Germain).

Un român a cucerit două Cupe al Campionilor cu două echipe diferite, anume Miodrag Belodedici, care a făcut parte din echipa Stelei 1986 și din cea a Stelei Roșii Belgrad în 1991!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *